Eseuri
O viata fara vise!
De ceva vreme nu mai visez, mi-as dori sa mai pot face asta, probabil ca acum nu mai am cum…e totusi tarziu, se crapa de ziua cand trebuie sa ma trezesc din ceva ce nu stiu daca a fost somn sau moarte. Somnul fara vise e tulburator dar si statul treaz tot fara ele este inactivitate, este tot somn. Se doarme fara vise azi si mi-as dor oameni trezi cu vise dar nu mai sunt nici acestia decat foarte putini.. si respinsi de toti indiferent de religie.
Am incetat sa visez atunci cand am vazut repulsia la vise, aroganta, felul cum toata lumea incearca sa te aduca in lumea ei fara vise frumoase doar cosmaruri.
Am incetat sa visezi cand am vazut ca toti sunt fratii lui Iosif atunci cand le spui visele tale si te vand ca rob celor fara de vise, ca nu au timp sa doarma doar sa faca bani de pe tine. Si ce trist erau fratii lui.
Am incetat sa visez cand am vazut cat de greu se schimba oamenii si cum prefera o haina inmuiata cu sangele visatorului si o minciuna pentru o inima de tata doar sa faca cumva sa nu se implineasca visele. Bine ca nu ei se ocupa cu asta ci Dumnezeu.
Am incetat sa visez….Dar voi visatorii visati pentru mine, visati pentru toti.
Eu nu mai visez, probabil o voi mai face candva. Se poate visa si cand vine Dimineata!
Copilul cu ochii de culoarea Mantuirii!
Trăim o vreme in care copii sunt considerati demonii acestei lumi. Multi se uita in ochii lor si vad cheltuiala financiara, una foarte mare pe o asa vreme de criza. O multime de scutece cumparate, mult miros de lapte si … mult odorizant de camera pentru a nu deranja musafirii. Altii nici nu apuca sa le vada ochii, ma intreb daca mamele care ii avorteaza se intreaba ce culoare au avut ochii celui care tocmai a completat lista avortatilor, care este si asa alarmant de mare. Multa vreme am crezut ca Scriptura nu spune ce culoare aveau ochii lui Isus. Dar un batran din Scriptura i-a privit si ne-a spus ce ochi avea. Imi privesc des copii pe care ii am si mi-ar place sa vad candva in ochii lor ce a vazut Simion in ochii lui Isus.
Oare ce o fi vazut Petru cand la privit in ochi dupa lepadare? Irod l-a privit in ochii magilor si a vazut o amenintare la tronul lui, de fapt istoria spune ca vedea in ochii tuturor asta. Gresita presupozitie. Cand la privit Pilat a vazut in ochii lui neprihanirea, pacat ca nu a vazut Adevarul, nu l-ar mai fi condamnat. Petru cred ca a vazut in ochii lui iertarea, singura care l-a facut diferit de Iuda. O de l-ar fi privit si Iuda in ochi, dar stralucirea banilor nu l-a lasat sa ii vada privirea si era si foarte ocupat cu sarutul tradarii, ma intreb daca i-a simtit sarea lacrimilor si dulceata sangelui din Ghetimani de pe obrajii lui Isus. Probabil ca avea inca gustul lor pe buze atunci cand sa spanzurat. Batranul Simeon a vazut insa altceva. Mai luase probabil muti copii in brate, le urmarise la toti privirile si probabil pe fiecare din ei ia inapoiat parintilor zicand : Nu e El! Toti aveau ochii pamantii, albastri dar cu priviri pamantesti.
Prima data cand privim lumea este la cam doua saptamani dupa nastere si atunci o privim cu multa curiozitate, ne atrag toate chiar si pericolele. Apoi pe la varsta tineretii mai deschidem ochii odata ca Adam si ne luam sotii, dupa aceea trebuie sa ii mai inchidem. Altii ca Samson nu se satura niciodata. Apoi mai vine o deschidere de ochi cand ne nastem din apa si din duh si vedem o Imparatie care era de mult acolo si pe care altii ca Nebucadnetar o visau. Simeon a vazut ceva in ochii lui Isus, ceva ce magii au vazut doar in stele, ceva mult mai puternic, ceva mult mai inaltator, ceva imperisabil, neinfluentabil. Imi aduc aminte ca un om a vazut candva in ochii unui alt om toata durerea si suferinta pe care o va provoca copiilor lui Israel, aceea privire nebuna, insetata dupa sange, dupa pacat, dupa moarte, si a inceput sa planga. Simeon il privea insa in Templu uimit si tot intunericul se transforma in lumina, toata asteptarea in implinire, nici nu mai vroia sa traiasca batranul, vroia sa moara in aceea privire ca Bartimeu care avusese harul pe care nu il avem noi. Orbul asta il vazuse pe Isus.
Ce a vazut Simeon ne spune chiar el: ”Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau. Caci au vazut ochii mei mantuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor, lumina care sa lumineze neamurile si slava poporului Tau Israel.”
Fie ca de aceste sarbatori sa vedem si noi acelasi lucru si mai mult sa invatam lumea sa priveasca copii ca pe niste fiinte mantuitoare.
P.S: Sunt doi ochi care te privesc mantuitor…Raspunde!
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )CĂSĂTORIA- CĂ LA NOI AȘA ESTE OBICEIUL
NU O LUA PE LEA DACĂ NU O IUBEȘTI!
NU O LUA PE RAHELA DACA NU TE IUBEȘTE!
Cel mai trist lucru care i se poate întâmpla cred cuiva este să fie sfătuit de proprii săi părinți să meargă într-un loc pe care ei îl știu de bun, un loc de unde să își ia nevastă, și bazat pe sfatul lor să ajungi la mai rău, mult mai rău.
Gen 28:2 Scoală-te, du-te la Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia-ţi de acolo o nevastă, dintre fetele lui Laban, fratele mamei tale.
Așa și-a început Iacov aventura căsătoriei sale. Bazat pe cuvintele lui Isaac și al Rebecii care se săturaseră de nevestele pe care le avea Esau. Având asta în minte, și pe lângă asta părinții aveau și o scuză față de Esau dacă ar fi întrebat de Iacov. Răspunsul ar fi fost simplu sa dus să se însoare.
Una din dilemele, din tainele ascunse ale inimii la care nu găsim răspuns nici astăzi și cred că nici Iacov nu a găsit este de ce dorim tot pe cine nu ne dorește și de ce alungăm pe cei care în mod vădit ne iubesc cel mai mult. Suntem într-o fugă sentimentală continuă între Lea și Rahela.
Iacov ne spune Biblia a pornit la drum și sa dus în țara celor care locuiesc la răsărit. Oameni cu o moralitate mai ridicată, cu principii mai bine formate cu… sau lasă, să trecem peste introducere și să vedem ce sa întâmplat.
Prima dată o zărise la o fântână, cu mintea înfierbântată de fugă și de faptul că era acum al nimănui, văzuse o fată care reprezenta tot ce el nu fusese. O fată a câmpului pentru că ea era cea care cel puțin ducea oile tatălui său la adăpat. O fată zurlie probabil, zburdalnică, obișnuită cu libertatea, frumoasă la chip că petrecuse mult timp în aer liber. Bărbătoasă în același timp și cam independentă pentru că făcea doar ce vroia ea și îi plăcea să i se facă după cum voiește. Dă-mi copii ori mor! a zis către Iacov. A furat idolii tatălui său și a fost și suficent de șireată ca să nu fie prinsă. Nu știu cât îl iubea ea pentru că l-a vândut pe niște mandragore. Oare atât să fi valorat Iacov în inima Rahelei?
Cert și sigur este faptul că totul a fost un târg între Laban și Iacov, mă refer la căsătoria lor. Plată pentru plată.
Gen 31:15 Nu sîntem noi oare privite de el ca nişte străine, fiindcă ne-a vîndut, şi ne-a mîncat şi banii?
A început de aici o viață de slugă din iubire despre care Biblia menționează doar atât : ”…și anii aceștia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.„
Doar că avea să afle faptul că acolo unde trăia Rahela erau niște obiceiuri la nunți tare ciudate. Printre altele beau până nu mai știau de ei la ospețe în general și la nunți în particular. De aceea cred că trebuie să fii cu mintea limpede atunci când vrei să îți alegi o nevastă, și ce bine că la noi cel puțin alcoolul nu este permis. Problema lui Iacov a fost că Laban avea două fete, adică costuri duble și erau și cam nefolositoare, pe lângă asta era și un avar desăvârșit pentru că altfel nu îmi explic dece Rahela mergea cu oile la adăpat. Probabil ca să nu plătească pe altcineva în plus. Pentru el Iacov a fost o mină de aur, pentru Rahela Iacov a fost acela care a scăpat-o de lucru, de acum el se ocupa de turme și de adăpatul lor.
Deci cu un socru zgârcit și dispus să facă orice compromis pentru a ieși în câștig Iacov se mai alesese și cu Lea pentru că așa era obiceiul.
Gen 29:26 Laban a răspuns: „În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tînără înaintea celei mai mari.
Ce mă uimește însă este că Iacov a acceptat. Și de atunci sa născut o fugă continuă a lui între Lea și Rahela și un conflict deschis între cele două. Inima și picioarele lui vor alerga într-una între Lea și Rahela.
Există totuși multe părți bune din această căsătorie. De aici sa născut Israel. Tot de aici putem înțelege că și nedoriții(Lea) au drept în împărăția lui Dumnezeu și că dacă ar fi să o luăm statistic cred că ei sunt cei mai mulți. Din Rahela așa cum a fost ea sa născut Iosif și din Iosif pe linie genealogică sa născut Domnul nostru Isus.
E bine să alergi Iacove dar la Betel nu intre Lea și Rahela!
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )CASATORIA DOAR DE DRAGUL DE A NU FI SINGUR!
Nepregătitul Adam era de ceva vreme în grădină și punea nume tuturor viețuitoarelor pe care Dumnezeu le aducea la el. Și probabil că în timp ce veneau două câte două în inma lui se naștea o întrebare. Cum arată sau cum ar trebui să arate perechea mea. Probabil că nădăjduia să fie cadoul surpriză lăsat la urmă de Dumnezeu pentru el ca răsplată după ce va numi toate viețuitoarele din grădină. Nu putea zări însă capătul șirului. Putea doar sa creada că așa va fi și că Dumnezeu păstrase la urmă și pentru el pe cineva care să îi semene. Veni și ultima pereche, nu știu ce au fost, elefanti, tigri maimuțe, porumbei, probabil că porumbei pentru a-i spori și mai mult melancolia unei vieți trăite singur. ” dar pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor care să i se potrivească.”
Probabil că se căutase cineva care să i se potrivească, cel puțin așa sugerează această parte a versetului 20 din Genesa 2. Nimeni și nimic nu semăna cu el, nu îl înțelegea și nu putea să îi fie de ajutor.
Neîmplinirea lui Adam cu Dumnezeu l-a făcut pe acesta din urmă să facă o constatare care nu se găsește în nici una din zilele creației. Nu este bine ca omul să fie singur.
Așa sa născut ea, femeia ieșită din coasta lui Adam. Cred și poate aici mă vor judeca unii că Dumnezeu a greșit timpul în care să o aducă pe ea în fața lui Adam. După un somn bun Adam s-a trezit direct cu palpitații: ”Iată în sfărșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea.„
Vă închipuiți cum a fost primul sentiment de iubire din Univers, cât de puternic a fost impulsul pe care inima lui Adam îl genera în tot corpul lui? Nu simțise pentru nimeni așa ceva nici pentru Creatorul Lui. Era ceva inegalabil, era ceva uman, ceva ce venea din ființa lui și dădea naștere la izvoare de plăcere, de încăntare a ochilor. Nu semana cu nimic din ce văzuse. Pe lângă asta avea pentru ea un sentiment curat de iubire care vine din convingerea că îi aparține, un sentiment nealterat de păcat și de impulsul sexual care se născuse după cădere.
Cred că Adam a iubit desăvârșit dar prea mult. Inima lui nu era pregătită pentru așa ceva, cum putea să împace acest puternic sentiment pe care îl simțea pentru ea și ascultarea de Dumnezeu care nu producea fluturași în stomac. De atunci sa născut dilema Să ascult de Dumnezeu și să o pierd pe ea sau să răman cu femeia aceasta frumoasă și să îl pierd pe Dumnezeu? De atunci din păcate balanța a înclinat aproape tot timpul către femeie în detrimentul lui Dumnezeu.
De dragul bunăstării omului Dumnezeu a riscat pe această dilemă ,pentru că El iubea altfel și o făcea într-un mod desăvârșit. Și Adam alese pe …Eva. Erau doi singuri de acum el și ea fără de Dumnezeu. Tot din această întâmplare se văd și toate problemele care se nasc în familii de atunci și până acum.
Primul lucru cu care sau confruntat în grădină a fost comunicarea, de care Adam nu prea avea timp. Cineva însă își făcuse timp și pentru asta, șarpele. Lipsa de comunicare este o problemă la fel de actuală și azi ca și îm grădina Eden. După ce doi tineri sau luat urmează un timp de necomunicare, aș spune chiar o incapacitate de comunicare între două persoane vorbitoare de aceeași limbă. Apoi a urmat o a doua problemă: Cine gătește în familie? Răspunsul este femeia, categoric femeia atâta timp cât nu gătește mâncare cu fructe interzise de Dumnezeu.
După aceea repet a urmat dilema lui Adam: Dumnezeu sau femeia? Nu cred că Adam a stat pe gânduri atunci când Eva i-a întins fructul. A mâncat fără nici un pic de ezitare din el, fără nici un fel de protest. Probabil că Adam a gândit în ceea mai păcătoasă formă posibilă, a interpretat legea lui Dumnezeu românește. Dumnezeu nu i-a spus Evei să nu mănânce și probabil că dacă vine din partea ei Dumnezeu va fi mai îngăduitor dacă nu chiar iertător. La urma urmei dacă lui îi plăcea de Eva de ce nu iar fi plăcut și lui Dumnzeu. Că ce este frumos și Lui Dumnezeu îi place. Și de aici sa născut o altă problemă în familie: Cine este de vină atunci când se întâmplă ceva rău? Atunci când copii nu au unghiile tăiate, când supa e prea caldă, când nu este suficient de curat în cameră? Cine credeți că este mereu de vină? Răspunsul este categoric Eva, femeia. Ce mi se pare totuși ciudat este că atunci când se săvârșeste un păcat în familie îl săvârșim împreună îl acoperim cu frunzele ideilor noastre și îl ascundem cât putem de bine. Dar după ce acel păcat devine public și îl află și alții atunci întotdeauna este de vină celălalt. Papagalul din colivie, peștii din acvariu sau de ce nu șarpele dacă ai pasiuni mai noncomformiste. Dar niciodata tu. De aceea atâtea divorțuri și astăzi pentru că se prezintă la tribunal două persoane complet nevinovate. Adam a avut cel puțin tăria de a rămâne cu Eva, ceea care l-a scos din Eden, până când moartea ne va despărți, la bine și la greu. Pentru asta societatea de astăzi ar trebui să îl elogieze, să îi facem chiar și o sărbătoare specială dedicată lui.
O ultimă problemă născută din nu este bine este : Cine este stăpân în casă? Nu la întâmplare Dumnezeu pune ca o parte a pedepsei femeii și urmatoarele ”…dorințele tale se vor ține după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.„
Interesant nu? Cred că este un lucru care nu mai trebuie comentat și aici mă vor judeca feministele dar dorința de a mânca din pom sa născut în Eva și Adam a păcătuit respectând dorințele ei. Ochii aceea care îl priveau cu fructul în mână au arătat atunci așa de multă dorință, păcătoasa deja că nu a putut să îi reziste. Pentru ca lumea să nu fie distrusă în zece minute de la ieșirea din Eden Dumnezeu a trebuit să adauge această ordine în familie din Genesa 3:16(Ioan 3:16 interesantă coincidență).
Au rămas deci doi singuri cu multe probleme, ce mai aveau de la Dumnezeu erau hainele cu care au ieșit din grădină și ajutorul dat în timpul nașterilor Evei,” Am căpătat un om cu ajutorul Domnului„ pentru că a jucat și rol de moașă Dumnezeu la venirea primilor copii pe lume.
Nu este bine ca omul să fie singur, dar de asemenea Adame nu este bine să sacrifici relația ta cu Dumnezeu pentru o singurătate în doi.
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )Pentru neiubitorii de vise!
Am avut cândva un vis. Se făcea că eram cel mai bogat om din lume. Aveam atâta bogăție că iarna aprindeam focul cu grămezi de cinci sute de euro. Cumpărasem cam tot ce se putea cumpăra până m-am trezit că totul era al meu. Dețineam toate bancile din lume, toate supermarketurile, toate afacerile profitabile, toate fabricile producatoare de masini. Nu era nimic ce nu puteam să cumpăr, îmi cumpărasem și un loc pe lună, mergeam în week-end-uri acolo, îmi făcusem propria biosfera priveam de acolo pământul în splendoarea lui. Cu banii pe care îi aveam cumpărasem și oamenii dar na ei erau cei mai ieftini pentru că îmi vindeau timpul lor, familia, viața pentru ceva numit modern salariu. La sfârșitul visului meu înainte de a mă trezi mă întâlnii cu …moartea și din instinct am scos portofelul, am vrut să o cumpăr, dar ce să vezi nu vroia bani…
M-am visat apoi cel mai înțelept om din lume, eram așa de înțelept că nimeni nu putea sa îmi concureze, nu existau întrebări care să mi se adreseze și sa nu le știu răspunsul, și nu eram român, rezolvam orice ecuație, dezlegam orice taină, desfăceam orice nod filozofic. De ani buni nimeni nu mai punea întrebări pentru că se știau deja de la mine toate răspunsurile. Până când ce să vezi la ușa biroului meu de atoateștiutor bătu un client. Am realizat târziu că nu avea întrebări pentru că nu am auzit să fi pus vreuna. Era moartea și ea nu întreabă….
În visul meu se făcea că am ajuns cel mai faimos om, eram asa de cunoscut că nu exista persoană din lume și din afara ei care să nu îmi cunoască numele. Mă știau și îngerii mă cunoșteau și demonii. La naștere primul lucru pe care îl spuneau moașele copiilor era numele meu. Orice copil îl știa, din orice loc, din orice neam. Până și papagalii vorbitori îl rosteau zilnic. Aparea pe orice revista, pe orice post, în orice limbă. O singură dată în vis cineva însă nu îl pronunță, dar interesant știam că mă cunoștea și venise special pentru mine. Era ……., știți voi, o știm cu toții.
În viziunea mea nocturnă, era sigur noapte, pentru că nu dorm ziua m-am visat cel mai frumos din Univers. Eram așa de frumos că la nici un concurs nu se câștigau medalii de argint și de bronz. Eram eu pe locul unu cu medalia de aur și urmau apoi locurile 10, 11 …etc. Eram așa de frumos încât chipul meu ajunsese etalon de frumusețe, își făceau operații estetice să arate ca mine și uneori aproape că le ieșea, oricine leșina văzându-mi frumusețea. De prea multă frumusețe purtam uneori mască să nu mă recunoască nimeni, dar ce să vezi ea sau el, depinde, ma recunoscut. Nu din fotografii sau reviste ci din mine din interiorul meu pentru că e cumva una cu mine… Moartea.
În final m-am visat cel mai bun om din lume, așa de bun că am făcut din bazele militare fabrici de ciocolată și din armament bomboane. Nu rostisem nici o vorbă rea, nu aruncasem nici o privire răutăcioasă, nu rupsesem niciodată nimic și nu omorâsem nici o muscă. De bunătatea mea se molipsiseră oamenii, se goliseră pușcăriile. La știri se vorbea despre panseluțe și toporaș. În loc de bunătate în DEX era numele meu așa de bun ajunsesem. Și mă gândeam în visul meu că am scăpat în sfârșit eram prea bun pentru ea. Am fost însă un prost. La ușa inimi mele venii și de această dată și nu vroia bunătate…
M-am visat atunci un creștin, unul de a lui Isus, nu unul perfect, nu unul fără slăbiciuni și defecte. Nu unul puternic în lupte și neînfrânt, mai de grabă un slab decât un viteaz, un fricos decât un plin de curaj. A venit și atunci la mine, că oricum nu se scapă de ea, nu mi-a vrut nici banii, nici înțelepciunea, nici frumusețea și nici bunătatea. M-a vrut pe mine dar nu m-a mai putut avea. A luat doar trupul meu, țărâna din mine, pentru că sufletul era a lui Isus.
Si cat de bun e Dumnezeu!
Chiar daca stelele batrane
tot au o vreme cand se-astern,
dar cine in Isus ramane
e-un fiu etern!
Când au ieșit Israeliții din Egipt…
Era noapte, undeva în jur de miezul nopții Exod 12:29. La răpire când vom pleca noi din Egipt se va crăpa de ziuă 1Petru 1:19.
Au ieșit împreună cu ei oameni de tot soiul Exod 12:38 și erau o mulțime pentru că lor nu li se spune numărul în schimb israeliților da aproape 600.000. Când vom ieși noi din Egipt vor pleca doar cei vrednici, cei aleși pe sprânceană așa de puțini că Ioan nu a putut să îi numere în Apocalipsa 7:9.
Au ieșit înarmați pentru că aveau de înfruntat o muțime de cananiți și popoare ostile lor și lui Dumnezeu, Exod 13:18. Când vom pleca noi din Egipt, la răpire vom da jos chiar și armura din Efeseni 6. Isaia 2:4. Vom ieși dezarmați atunci dar cine ar mai îndrăzni să ne atace.
Au ieșit atunci cu bogățiile Egiptului, cerute chiar de ei și probabil că unele dintre ele chiar necesare, cum ar fi cerceii și brățările din care au făcut primul lor idol, un bou. Altele mai puțin necesare ca lingurile și farfuriile. Exod 12:35. Când vom ieși noi din Egipt, la răpire vom lăsa în urmă tot ce numim astăzi bogăție și comori și vom pleca doar noi. Dar apropo vom pleca în cel mai bogat loc din univers: Cerul lui Dumnezeu. Ioan 14:2.
Au ieșit cu oasele lui Iosif, pentru că Moise, cel care a scris Geneza a știut de vorbele lăsate cu limbă de moarte de acest făuritor de vise prin care le spunea fratilor lui sa nu ii lase in Egipt nici măcar oasele. Exod 13:19. Interesant cum noi ne lăsăm astăzi copii acolo.
Când vom pleca noi din Egipt, la răpire vom pleca împreună cu Iosif nu cu oasele lui. 1Tes. 4:15-17.
Când vom pleca noi din Egipt nu ne va aștepta pustia fără apă ci Izvorul Apelor Vii, când vom pleca noi nu ne va aștepta războiul ci Pacea, nu minciuna ci Adevarul.
Doamne, când vom pleca de aici și noi…? Isaia 21:11,12. Oricând ar fi ajută-ne să fim pregătiți.
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )Primăvara Anotimpul Sapei.
În general în perioada asta din an se sapă grădinile, se sapă florile în ghiveci, se sapă mormintele că se apropie paștele, se sapă tunele, se sapă situri arheologice, se sapă parcurile cu flori din fața primăriilor, se sapă bugetul de stat, se sapă politicieni că e an electoral se sapă păstori că ne-am cam săturat de ei, se sapă în general cam tot că doar e primăvară. Cain îl săpa pe Abel și dacă până atunci Adam săpa ogorul pentru hrană după moartea lui Abel a săpat pentru prima dată ogorul pentru groapa numită mormântul lui Abel, Iacov îl săpa pe Laban sau Laban îl săpa pe Iacov încă nu m-am decis cert e că amândoi aveau sape, Saul îl săpa pe David. Unii își cumpără și mașini după dimensiunea sapelor lor ca să încapă bine în portbagaj. La noi la români există și o vorbă sub formă de avertisment : „Vezi că te sapă sau vezi că ești săpat”. Unii nici nu se mai chinuie să sape ci caută gropi gata făcute, pregătite pentru alții care au reușit să le evite sau care au fost scoși din ele de câte Un drumeț binevoitor. Și pentru ați distrage atenția de la groapă te laudă cu mâna după umăr până ajungi în groapă.
Cert e că se sapă și se sapă profesionist cu excavatoare cu climă și probabil că de aceea nu mai simțim durerea celor care sunt tot mai des și mai vertiginos săpați. Se sapă măsurat după înălțime în așa fel încât să nu poți ieși ușor din groapă și în așa fel încât să nu te audă nici alții când strigi după ajutor.
Dar ca să închei optimist am găsit în Scriptură pe unul care sa oferit să sape pentru a salva nu pentru a întinde curse și a nenorici oameni:
Luk 13:6El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n’a găsit.
Luk 13:7Atunci a zis vierului: „Iată că sînt trei ani, decînd vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pămîntul degeaba?”
Luk 13:8,Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină.
Luk 13:9Poate că deacum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia.”
Deci dacă e să ne sape cineva să ne sape vă rog ….Isus. Pentru că este un săpat al harului și al mijlocirii : mai lasă-l încă un an. Un săpat al protecției ”de jur în prejur„ un săpat al îmbelșugării „am să-i pun”, un săpat al descoperirii „la rădăcină”.
Minunat lucu, Dumnezeu face minuni chiar și cu sapa. Sapă-ne Doamne sapă-ne dar te rugăm nu ne tăia. Amin
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )Isus și statul în picioare.
Am fost recent la o seară de tineret la o Biserică unde cei care conduceau cântările au făcut nepermisa greșală de a ține tinerii în picioare cam trei cântări la rând. Să fi auzit când au fost învitați să se așeze remarci de genul „În sfârșit”, „ce bine” etc. Mi-a dat seama atunci că nu am în față niște tineri ci niște moși, niște îmbătrâniți la maxim 25 de ani. Am înțeles atunci de unde vine cheful de nelucru al unora. De la fotolii tot mai confortabile, de la scaune tapițate, de la saltele cu masaj. Am urmărit și am văzut că nici măcar la grădiniță nu se mai dau pedepse cu statul în picioare ci dacă ești pedepsit stai pe scaun într-un colț. Probabil că din cauza aceasta există și atâta lipsă de reacție în societate, am fost prea învățați de mici să stăm jos. Așa dispare și respectul.
La școală se poate răspunde azi din bancă, acuzații la tribunal stau confortabil pe scaun ca să poată minții inobservabil, că în picioare s-ar clătina. Deci în concluzie aproape că e utopic să mai vorbim azi despre statul în picioare. Așa că răbdați-mă puțin, doar cu câteva gânduri.
Într-o lume care prea se așeza a venit El, care prea stătea în picioare și atunci au tot încercat să-L îngenuncheze.
Prima dată a încercat Irod cu sabia lui „eu sunt singur împărat aici”. Când a auzit că mai este unul a și întocmit planul. Despotismul nu suportă rivali, nici dictatura el spune ceva de genul eu sunt cel mai bun și nimeni nu este ca mine. Din păcate este întâlnit foarte des și azi chiar și printe creștini. Îmi vine în minte un dictator Roman care a fost întrebat cum înțelege el să conducă Roma. A dat un exemplu și-a scos sabia și a intrat într-un lan de porumb din câte îmi amintesc și toți știuleții prea mari a început să-i taie până au ajuns toți egali. Sigur că mai rămânea el. Dar pentru el nu se punea. Sabia asta intervine tot timpul când se naște un al doilea: Cain și Abel, Saul și David, Irod și Isus. Deci primul care a vrut să îl facă să stea jos(să îngenuncheze) a fost Irod. Și când ești mic copil și nare cine te apăra intervin îngerii lui Dumnezeu și te scapă la fel ca pe Isus.
Apoi următoarea dată a încercat diavolul cu ispita. Închinăte mi-e, la provocat pe Isus, și îți voi da toată împărăția lumii. Că probabil cu buzunarele doldora de bani cam greu mai reușești să stai în picioare, îți vine să te cam pui jos pentru un BMW, pentru un salar mai bun, pentru o casă și cine știe pentru câte. Atunci singurul care l-a scăpat și singurul care ne scapă și astăzi este Cuvântul lui Dumnezeu ”Este scris„.
A încercat apoi să îl îngenuncheze durerea, acolo în Ghețimani când a văzut paharul sa dat ceea mai cruntă bătălie între carne și simțuri. Cred că a simțit atunci tot până la agonie și de la stat în picioare am văzut acolo un Isus care a cerut îndepărtarea paharului. Puțini fac față unui asemenea test. Bătălia cu simțurile și mai ales cu durerea îngenunchează foarte mulți oameni și azi. Blastămă pe Dumnezeu și mori.
Atunci la scăpat rugăciunea care i-a dat puterea de a rămâne în picioare. Și slăvit să fie EL că a rămas în picioare.
A venit apoi Pilat și a încercat să îl îngenuncheze cu „Ai dreptate”, apărăte și tu cumva pentru că știu că nu ești vinovat. Dreptatea o avea și era ceea mai ușor de dovedit dreptate din tot Universul. Dar cu dreptatea în mână nu sa așezat confortabil în fotoliul ”nevinovaților de farisei și cărturari„. La scăpat atunci tăcerea. Ca o oaie mută înaintea celor ce o tund așa nu și-a deschis gura.
În ultimul rând a încercat atunci să îl facă să stea jos moartea, pe un așternut de viermi, într-un mormânt rece așa în cât să fie ca toți ceilalți. Dar l-a scăpat atunci Dumnezeu și la înviat din morți pentru că a fost prea vertical să rămână la orizontală. Toată viața a fost tot prin picioare: ca tâmplar în picioare, ca potolitor de furtuni în picioare, la cina ceea de taină cu ștergar tot în picioare.
Și de atunci stă pe un scaun de domnie dar se mai ridică atunci când mor sfinții gen Ștefan( intră aici și femei și bărbați). Iar când vom intra noi în Rai se va mai ridica încă o dată, ne va așeza pe noi cei cu piciorele umflate de o viață de stat în picioare în credință. Vom lua atunci papuci de casă și vom descălța râvna care ținea prea fixe picioarele noastre, vom sta în sfârșit jos și El se va ridica să ne servească.
Așa că faceți bătături aici pentru că dincolo nu se poartă!Amin
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )« Intrări anterioare
Durerea numita ... Gandire! 